miercuri, 29 august 2018

IN MEMORIAM DAN SPĂTARU


IN MEMORIAM DAN SPĂTARU
DRUMURILE NOASTRE



Duminică 21 octombrie 2018, începând cu orele 19.00 ne vom da întâlnire la Sala Palatului cu muzica ușoară românească, amintindu-ne de un maestru al șlagărului românesc care pe data de 2 octombrie 2018 ar fi împlinit 79 de ani.
Nu cred că este român care nu a fredonat măcar o dată șlagăre precum DRUMURILE NOASTRE, TRECEA FANFARA MILITARĂ, ÎN RÂNDUL PATRU sau MĂICUȚA MEA, șlagăre pe care maestrul DAN SPĂTARU ni le dăruia fiecăruia în parte odată cu sufletul său.
  A fost un exemplu pentru generații întregi de artiști,  actori sau cântăreți care doreau să-i calce pe urme și să aibă o parte din succesul său.
Cu o parte din artiștii pentru  care DAN SPĂTARU nu a murit și nu va muri niciodată, ne von întâlni pe data de 21 octombrie 2018, ocazie cu care ne prietenul său de-o viață OCTAVIAN URSULESCU  va fi amfitrionul serii și îi va invita să ne aducă aminte de o parte din șlagărele maestrului, dirijați fiind de orchestra VIOREL GAVRILĂ BAND

MIRABELA DAUER
AURELIAN TEMIȘAN
MARINA VOICA
GABRIEL COTABIȚĂ
MARIA DRAGOMIROIU
ALEXANDRU ARȘINEL
MIHAI CONSTANTINESCU
SILVIA DUMITRESCU
NICO
ANCA TURCAȘIU
ROMICĂ ȚOCIU & CORNEL PALADE
CARMEN RĂDĂLESCU
ANNES
NELU PLOIEȘTEANU
DANIEL IORDĂCHIOAIE
CIRO DE LUCA
RAOUL
ION SURUCEANU  - invitat special de la Chișinău

VA FI O SEARĂ PLINĂ DE EMOȚIE ÎN CARE VOR RĂSUNE MELODII CARE NE-AU ÎNCÂNTAT TINEREȚEA, ADOLESCENȚA ÎNTR-UN CUVÂNT VIAȚA



luni, 27 august 2018

TE CUNOSC DE UNDEVA - SEZONUL 13


Devenită deja o tradiție show-ul de televiziune TE CUNOSC DE UNDEVA revine pe micile ecrane.  După o întrerupere de  10 luni (gala sezonului 12 a avut loc pe data de 16 decembrie 2017), începând cu data de 8 septembrie 2018, show-ul revine cu cel de al 13 –lea sezon. De data aceasta vor avea loc doua schimbări majore: actorul Andrei Aradits va fi înlocuit cu Cristian Iacob; iar Gianina Corondan ne va aduce informații din culisele show-ului TE CUNOSC DE UNDEVA. Cel de-al 13- lea sezon îi va avea ca și concurenți pe: 

CONNECTE-R


RALUKA și ANA BANICIU


 ALIN GHEORGHIȘAN 


BARBARA ISASI de la Mandinga,


 JEAN DE LA CRAIOVA


 CARMEN RĂDULESCU


MIHAI TRĂISTARIU


ROMICĂ ȚOCIU



ALEXANDRA VELNICIUC



joi, 23 august 2018

LA MULȚI ANI


FUEGO - PAUL (CIPRIAN SURUGIU) – 23 august 1976, Turda.



Se prezintă la preselecţia pentru spectacolul „Miss Adolescenţa” al revistei Salut. Fiind apreciat pentru voce şi prezenţa sa scenică intră în grupul artistic. Jolt Kerestely îl ajută să ajungă la compozitorul  George Grigoriu cu care ia cursuri de pregătirea vocală;
Participă la festivaluri judeţene;
În anul 1993 participă la Festivalul naţional de muzică uşoară de la Mamaia. Se înscrie la cursurile Universităţii Ecologice, secţia de musical, apoi la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, din Bucureşti. Obține locul II la Festivalul “Aurelian Andreescu
În anul 1994, obține Trofeul de Cristal pentru cea mai bună voce a Facultăţii de de Music-Hall, clasa profesorului Marius Ţeicu. Participă la concursul „Trei din zece pentru un show”  ediţia a VIII- unde intrepretând melodia Ești visul meu câştigă trofeul concursului. La Festivalul “Radu Șerban”, unde obține Premiul Inspectoratului pentru cultură Olt. În cadrul concursului Radiofonic “Șlagăre pop rock”, realizator Titus Andrei, obține Marele Premiu. Apare albumul  O viață
În anul 1995, participă la prima ediţie a Festivalului „Aurelian Andreescu” unde obţine Premiul II. Apare albumul  Amintiri.
În anul 1996, apare albumul  Iubirea mea.
În anul 1997, participă la Festivalul „Zâmbete pe portativ” unde pune în scena 2 spectacole „Reacţiune în doi” după I.L.Caragiale şi spectacolul de revistă „Geamantanul cu amintiri” unde obţine Marele Premiu de Regie.
În anul 1998, apare albumul  Confuzie.
În anul 1999 obţine un contract cu casa de discuri Alpha Sound. Casa de discuri “Alpha Sound”, scoate albumul Amintiri II.
În anul 2000, Fundaţia pentru Tineret „Fan-Club Bucureşti” îi acordă premiul pentru cea mai bună voce a anului. În noiembrie participă la festivalul „Şlagărele de aur” ţinut la Minsk, unde obţine Trofeul de Cristal,. Casa de discuri “Alpha Sound”, scoate albumele Toată lumea dansează și Cu fuego spre rai.
În anul 2001, Centru militar Național îi acordă diploma De onoare pentru activitate artistic.  Casa de discuri “Alpha Sound”, scoate albumul Ole, ola.
În anul 2002, Revista vip  îi acordă Premiul de Popularitate. Casa de discuri RBA îi acordă distincția de  Cel mai bun artist al anului. La Festivalul Slavianschi Bazar ținut în Bielorusia obține Premiul Publicului și Premiul de Interpretare. Casa de discuri RBA îi acordă Discul de Aur pentru vânzarea albumului Poveste de iubire. Radio București  îi acordă Premiul de Popularitate pentru succesul anului 2002 Poveste de iubire.

În anul 2003, casa de discuri “RBA”, scoate albumele Poveste de iubire și Sfânta seara de Crăciun  - colinde și cântece de iarnă. În anul 2003, Postul de Televiziunea “România de mâine” îi oferă Premiul de Popularitate. Casa de discuri “RBA”, scoate albumele Inimă – Primul album de muzică populară și Nemărginire. Obține Premiul pentru cel mai bine vândut  album de debut  - secțiunea folclor pentru albumul Inimă
În anul 2004, casa de discuri “RBA”, scoate albumele … Despre ubire și Fuego și Irina Loghin  - Mama și fiul.  Teatrul “Alexandru Davila” Pitești îi oferă Diploma de Excelență pentru Reprezentarea culturii Argeșene în țară și peste hotare. Casa de discuri RBA îi acordă distincția Artistul anului. Revista Vip îi oferă distincția Cel mai original cuplu din folclorul românesc Fuego & Irina Loghin. Obține Premiul pentru cel mai bine vândut  album al anului 2004 secțiunea latino Reggae pentru albumul Despre iubire.
În anul 2005, casa de discuri “RBA”, scoate albumul  Iubesc. Casa de discuri “Euro music” scoate albumul E seara colindelor. Obține Disculde aur  pentru vanzarea albumului Mama și fiul. Radio România Actualități îi oferă Diploma de excelență pentru un deceniu de artă și dragoste închinate spectatorilor . În urma concursului Zece pentru România , organizat de postul de televiziunea România Tv,obține Locul III
În anul 2006, casa de discuri “Euro music” scoate albumul De crăciun …nicăieri nu-i ca acasă. În anul 2006,  obține Discul de Aur pentru albumul Clar de lună și obține discul de platină pentru albumul Valurile vieții. Teatrul muzicalNae Leonard” din Galați îi oferă diploma de excelență. Revista Vip îi oferă distincția Celmai original cuplu din folclorul românesc Fuego & Irina Loghin. Obține Premiul pentru cel mai bine vândut  album al anului 2004 secțiunea latino Reggae pentru albumul Despre iubire. Obține Discul de Aur pentru albumul În noaptea de Crăciun. În urma concursului Zece pentru România , organizat de postul de televiziunea România Tv,obține Locul III
În anul 2007, casa de discuri “Euro music” scoate albumele Fuego îl cântă pe Grigore Vieru; Loghin și Fuego Irina - Valurile vieții; Clar de lună și Colinde și cântece de iarnă. Casa de discuri “Euromusic ” îi oferă Premiul de Excelență. La Chișinău obține Trofeul Grigore Vieru. În urma concursului Zece pentru România , organizat de postul de televiziunea România Tv,obține Locul III
În anul 2008, casa de discuri “Euro music” scoate albumele Anicuța Neichii dragă; Cei mai frumoși ani ai vieții; La poarta raiului. Postul de Radio “Noroc” din Chișinău îi oferă Premiul Potcoava cu noroc. Teatrul muzicalNae Leonard” din Galați îi oferă distincția de Cel mai iubit interpret de muzică ușoară. La Festivalul Callatis obține trofeul Steaua de mare. Revista activitatea Muzicală  îi oferă Premiul Popularității. În urma concursului Zece pentru România , organizat de postul de televiziunea România Tv,obține Locul IV
În anul 2009, casa de discuri “Euro music” scoate albumele Cântați cu mine și Fuego colind pentru părinți , cd și dvd. Revista activitatea Muzicală  îi oferă Premiul Popularității. În urma concursului Zece pentru România , organizat de postul de televiziunea România Tv,obține Locul IV.

În anul 2010, casa de discuri “Euromusic” scoate albumul Ce faci astă seară tu? În cadrul Festivalului Flori de tei de la Cornu – Prahova primește  Diploma de Excelență. Teatrul “Mihai Eminescu”,  Botoșani  îi oferă Trofeul de Excelență pentru palmaresul realizat în promovarea artei interpretative și liricii românești pe scenele lumii
În anul 2011, casa de discuri “Euromusic” scoate albumele:  Lacrimi și Ne-am născut într-o colindă. Casa de discuri Euromusic îi oferă Discul de aur pentru vânzarea albumului Colinde la poarta raiului. Casa de discuri Euromusic îi oferă Discul de aur pentru vânzarea albumului Ce faci astă seară tu?. Revista “Taifasuri” îi oferă Premiul special Cel mai îndrăgit artist român. La Gala Premiilor muzicii populare românești este premiat pentru Cel mai bun duet Fuego  - Irina Loghin, iar melodia Valurile vieții este desemnată ca fiind melodia mileniului.
În anul 2012, la Gala Premiilor muzicii populare românești  primește Diploma de excelență pentru întreaga activitate. Președintele Republicii Moldova Nicolae Timofti îi confer distincția de Artist al anului. În cadrul  Galei  Premiilor Confidențial difuzată de postul  Antena 2, obține Premiul de Popularitate. În cadrul turneului de colinde “Emoție de decembrie” asociația cultural “Regan D'Art ” îi oferă trofeul Artistul anului 2012
În anul 2013, pe data de 4 ianuarie, în cadrul festivalului “Romaniada” ediația  a VIII primește Diploma de excelență pentru promovarea cântecului românesc în Israel. Pe data de 11martie, în cadrul spectacolului Iubirea înflorește primăvara, desfășurat la Palatul Național “Nicolae Sulac” – din Chișinău, asociația cultural  “Regan D'Art ” îi oferă trofeul Patefonul de aur. În cadrul spectacolului O lacrimă de stea, desfășurat la Casa de Cultură a sindicatelor din Ploiești, Radio România online și Editura “Anamarol ”îi oferă Diploma de Excelență. Casa de discuri “Euro music” scoate albumele O lacrimă de cântec  - dublu Cd; Loghi și Din lumina unui crăciun. Casa de discuri Euromusic îi oferă Discul de aur pentru vânzarea albumului O lacrimă de cântec
În anul 2014, casa de discuri “Euro music” scoate albumele Steaua mea  - Paul Surugiu  cântă pe Jolt Kerestely și Serenadă pentru Dan Spătaru.
În anul 2015, casa de discuri “Euro music” scoate albumul Trăiesc.






miercuri, 15 august 2018

SĂ NE REAMINTIM DE!


FLORIN BOGARDO  - 16 august 1942 Bucureşti,  - 15 august 2009 Bucureşti



  
La numai 5 ani începe să studieze pianul cu profesoara Cici Manta. La 17 ani compune mici lucrări culte în genuri culte: fantezii şi preludii pentru pian, lieduri, coruri, teme cu variaţiuni ;
Urmează  cursurile Conservatorului „Ciprian Porumbescu” Bucureşti  - secţia de compoziţie.
În anul 1963, participă la Festivalul de muzică Uşoară de la Mamaia cu piesa Cum e oare?  pe versurile Madeleinei Fortunescu – interpretă fiind Margareta Pâslaru, cu care obţine Premiul special al Uniunii Scriitorilor. Acesta este debutul lui în calitate de compozitor;
În anul 1967, începe activitatea de cântăreţ înregistrând o parte din melodiile sale în 2 variante: una cu vocea sa, iar cea de-a doua variantă a altor cântăreţi precum: Mihaela Mihai, Aurelian Andreescu şi alţii. Se angajează ca regizor muzical la Radiodifuziunea Română.
În anul 1968 devine membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.
În anul 1969, participă la Festivalul de muzică Uşoară de la Mamaia cu piesele Ora cântecului şi Să nu uităm nicicând să iubim trandafirii  cu care obţine Premiul al II-lea. Casa de discuri Electrecord scoate albumul Melodii compuse de Florin Bogardo
În anul 1970, participă la Concursul Naţional de creaţie „Bucureşti“cu piesa Iertare  unde obţine Premiul al III-lea.
În anul 1971 la Clasamentele revistei Săptămâna este laureat al referendumului anual;
Din anul 1972 îi încredinţează majoritatea compoziţiilor sale soţiei lui Stela Enache. Uneori cântă şi în duet. Participă la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară Mamaia cu piesa Un future și-o pasăre  interpretată fiind de Aurelian Andreescu unde obţine Premiul al III-lea. La festivalul Cîntecului oştenesc  „Te apăr şi te cânt patria mea”cu piesa Patria mea pământul meu strămoșesc,  unde obţine Premiul I.
În anul 1973, participă la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară Mamaia cu piesa Tu ești primăvara mea   unde obţine menţiune. Casa de discuri Electrecord scoate albumul Melodii compuse de Florin Bogardo
În anul 1974, participă la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară Mamaia cu piesa Ochiul tău iubit  unde obţine menţiune. Uniunea Compozitorilor  şi Muzicologilor din R.S.R.îi acordă premiul de creaţie pentru melodia Onor soare.
În anul 1976, semnează muzica pentru filmul „Bunicul şi doi delincvenţi minori” – regia Maria Calla – Georgescu. Participă la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară Mamaia cu piesa Definiție  unde obţine Premiul al III-lea.
În anul 1979, participă la Festivalul Naţional Cântarea României cu piesa La steaua  unde obţine Premiul I.
În anul 1981, Uniunea Compozitorilor  şi Muzicologilor din R.S.R.îi acordă premiul de creaţie pentru melodiile Orice om și Ce simți când ești îndrăgostit. Semnează muzica pentru filmul „Alo aterizează străbunica” – regia Nicolae Corjos.
În anul 1983, casa de discuri Electrecord scoate albumul Stela Enache Florin Bogardo Un simbol al iubirii.
În anul 1985 semnează muzica pentru filmul „Declaraţie de dragoste” – regia Nicolae Corjos
În anul 1986, semnează muzica pentru filmul „Liceeni” – regia Nicolae Corjos;
În anul 1987, semnează muzica pentru filmul „Extemporal la Dirigenţie” – regia Nicolae Corjos. Casa de discuri Electrecord scoate albumul Florin Bogardo melodii din filme
În anul 1997, casa de discuri Electrecord scoate albumul Melodii compuse Florin Bogardo interpretate de  Stela Enache.
În anul 2005, casa de discuri CDS Music scoate albumul The best romanian music collection
În anul 2008, melodia Tu ești primăvara mea a ieşit pe locul I la proeictul „80 de ani de muzică în 80 de ani de radio”
În anul 2009, Jurnalul Național scoate albumul Muzica de colecție Florin Bogardo Volumul 105
În anul 1983, casa de discuri Electrecord scoate albumul Florin Bogardo Un om, o viață.
În anul 2016, casa de discuri Eurostar scoate albumul Florin Bogardo Ora cântecului.






sâmbătă, 11 august 2018

LA MULȚI ANI



ANDREI ȘTEFĂNESCU  - 11 AUGUST 1977, BUCURESTI



În  anul 2004, formează împreună bu Kamara Ghedi trupa “Alb și Negru”. Debutul trupei are loc pe scena festivalului “Mamaia”, concurează cu melodia Noi doi. În același an apare primul album al trupei  Alb,  El grande.
În anul 2005, apare albumul Passion, iar piesa Fără sens, promovează albumul și va deveni hit în România dar și la radiourile internaționale. Participă la Festivalul de la “Mamaia”, unde piesa Hello (Muza mea), obține Premiul pentru Excelență artistică din partea Fundației “Ion Voicu”.
În anul 2007, alături de Todomondo, trupa Alb Negru câștigă Finala Națională Eurovision și reprezintă România la la Helsinki, unde melodia Liubi, Liubi, I love you, ocupa locul 13.
În anul 2012, Andrei și Kamara lansează melodia Mi-e sete de tine.
În anul 2013,  în cadrul “Media music Awards2013, piesa Mi-e sete de tine este câștigătoarea categoriilor  Best Song 2013” și “Best  Pop 2013”. Realizează turneul Mi-e sete de tine. În același an lansează  melodia Colegi de cameră. În perioada 16 martie-11 maieste concurent la show-ul de televiziune Te cunosc de undeva- sezonul 3, la finalul căruia ocupă locul 7.
În anul 2014, lansează videoclipul Dubii. Odată cu aniversarea celor 10 de activitate, Alb si Negru lansează single-ul  Tentații. Apare albumul discografic Tentații.
În anul 2015, lanseză alături de Ralflo și Rareș lansează melodia Love, love. În perioada 14 februarie -16 mai împreună cu Kamara participă  la show-ul de televiziune Te cunosc de undeva-  sezonul 7, la finalul căruia ocupă locul 3.
În anul 2016, în perioada 13 februarie -28 mai împreună cu Liviu Vârciu participă  la show-ul de televiziune Te cunosc de undeva sezonul – sezonul 9, la finalul căruia ocupă locul 2.
În anul 2017, în perioada 18 februarie -03 iunie împreună cu Liviu Vârciu participă  la show-ul de televiziune Te cunosc de undeva sezonul – sezonul 11, la finalul căruia sunt desemnați ca fiind câștigătorii sezonului.